Daca dragoste nu e... o inventam...

Indragostire

 

Cineva imi spunea ca, daca ar fi libera, s-ar indragosti de mine. Pentru ca ar avea multe motive. I-am raspunsa ca e mai bine ca nu e libera. Nu stiu daca e bine pentru cineva sa se indragosteasca e mine.  Cred ca e preferabil sa ma indragostesc eu. De ce? Ce e ar fi asa de neplacut daca ma iubeste cineva?

Nu stiu daca ar fi neplacut. Dar din experienta mea, indragosteala se lasa cu suferinta. Eu sunt deja tabacit. Oricine s-ar indragosti ar suferi. Exceptiile doar confirma regula. Nu stiu daca am de gand sa ma mai indragostesc? Nu mi-am propus sa ma indragostesc. Nu mi-am propus asta niciodata. Daca se intampla, se intampla si atat. Desi cred ca mi-ar placea. Poate ca mi s-a urat cu binele. Sau poate imi doresc doar variatii pentru mentinerea tonusului. Ar fi fost interesant sa-mii propun. Si culmea ar fi fost sa si reusec.  

Da, cred ca asta e bine sa faci cand ai nevoie de o gura de aer proaspata. Cand vrei sa simti din nou sa traiesti. Nu poti sa simti bucuria vietii daca nu treci din cand in cand prin suferinta. Din pacate asta nu o poti controla niciodata. Sentimentele apar mai ales atunci cand nu esti pregatit pentru ele. Si totusi, ce frumos este cand apar. _________________________________________________________________________________________________ 

Divort

 

De multe ori sunt intrebat cine a fost de vina. Nu stiu cine a fost de vina. Si nu cred ca vina poate fi trecuta in sarcina unuia sau altuia. Sunt convins ca in ruperea oricarei relatii exista intotdeauna cel putin doi vinovati.

E drept, nu eu am avut initiativa. Dimpotriva, mult timp am tot sperat ca mie nu mi se poate intampla asa ceva. De asta am si facut o multime de tampenii. Si poate cel mai grav e faptul ca am lungit nepermis procesul in speranta ca poate exista o revenire. Din cauza asta toata lumea a avut de suferit, dar ce e mai grav, cel mai mult a suferit fiul meu care nu avea nici o vina. Pana la urma mi-a venit mintea cea de pe urma si am ancheiat relativ amiabil conflictul.

Acum ar trebui sa-i multumesc. Ma simt mult mai bine decat cand eram insurat. Cand cineva te trateaza zi de zi ca pe un idiot incepi si tu sa te consderi asa. Divortul m-a silit la o introspectie. Timp de vreo doi ani m-a afectat. Tot incercam sa inteleg ce mi s-a intamplat. De ce s-a maritat cu mine si de ce m-a abandonat. Eu m-am comortat la fel, nu m-am schimbat prea mult in perioada cand a decis sa divorteze fata de perioada cand am inceput relatia. M-ai tarziu m-am gandit ca poate tocmai asta era probloema. N-am reusit sa ma schimb suficient pentru a corespunde sperantelor ei.

In general femeile nu se marita cu personajul real din fata lor ci cu ceea ce cred ele ca pot realiza din acesta. Si cand incepe operatia de reeducare, daca se mai nimereste si vreo soacra pe langa, “adica eu nu l-am educat bine???”, incep si problemele.

Nu stiu daca am iubit-o vreodata. Mi-au placut intotdeauna femeile. Sunt un etern indragostit de corpul feminin. Mi-a placut, imi place sa fac dragoste. Si cu fosta nevasta a fost intradevar bine. Dar nu in primii ani. Mai tarziu, cand ma inteles ca trebuie s-o las in pace pana cand are si ea chef. Si merita asteptarea, era altceva. Ce stiu este ca mi-au trebuit vreo 2 ani sa-mi revin. Indiferent de nivelul de sentimente investit, intr-o relatie se investeste foarte mult. Iar atunci cand nu ai alternative la indemana, e nevoie de timp pentru reechilibrare.

Dar atunci nu resimteam decat un munte de frustrari si resentimente. Nu m-am simtit bine de loc. Devenisem rautacios, suspicios, razbunator, egoist, lamentabil. Multe multumiri celor care m-au intels si m-au suportat in acea perioada. Au fost momente cand urmatorii zece, douazeci, treizeci de ani pe care urma sa-i mai traiesc sa mi se para o povara imposibil de dus. Mai mult, nu mai aveam retineri in raport cu alcoolul. Timp de vreun an, din cand in cand, cam odata pe luna, depaseam cu mult masura incat nu mai stiam cum am ajuns acasa. Pana intr-o zi cand n-am mai ajuns nici acasa. Atunci am decis ca e cazul sa aleg. Raman pe panta aia si ajung un vagabond cazut prin boscheti sau imi vad de viata mea. Am inteles ca atat timp cat voi ramane in trecut, nu voi putea trai prezentul si nu pot spera la viitor. Atunci am renuntat sa mai inteleg ce mi s-a intamplat. De fapt de atunci am renuntat definitv sa mai inteleg femeile. Le iau ca atare. 

Alegerea asta m-a silit la o introspectie serioasa. A trebuit sa incerc sa ma cunosc. Sa aflu ce ma mai retine in viata asta, sa vad pe ce ma mai pot baza, ce imi place la mine, ce pot schimba din ceea ce nu-mi place si sa ma impac cu ceea ce nu pot schimba. Asa am ajuns sa ma apreciez, sa ma judec, si chiar sa ma iubesc, Am inteles ca daca tu nu te aprecizi si nu te iubesti, nu poti avea pretentia s-o faca altul. Si poate am capatat si pacatul meu cel mai mare. Trufia de a nu ma lasa judecat de nimeni in viata asta, de a fi singurul care imi judeca faptele. Pacatul m-il asum, voi fi judecat p[entru asta cande voi ajunge acolo sus. Sau jos.

Nu regret ca m-am despartit. Asa fost sa fie. Oricum eu am o doza de fatalism. Indusa probabil de o intreaga biblioteca de literatura rusa citita in adolescenta. De fapt in general nu regret nimic din ce mi s-a intamplat in viata. Desi, in acest caz nu a fost decizia mea. Dar nu regret nici decizii ale mele, chiar daca s-au dovedit gresite. Pentru ca atunci  cand le-am luat am facut-o cu bunacredinta. Atat mi-au permis mintea si datele din acel moment.bil la fel.

Asta nu inseamna ca nu am rams cu sechele. Persista o anume teama de o eventuala relatie de termen definitiv si cu angajamente totale. N-am inteles prea mult din ce mi s-a intamplat si probabil m-as comporta la fel. Nu exista nici o garantie ca lucrurile n-ar ajunge la acelasi final. Si ca voi putea evita suferinta de atunci. Adaugati la asta si o anume detasare si teama de implicare afectiva specifice intr-o anumita masura unui varsator si poate veti inteleg de ce m-am obisnuit cu ideea de a muri singur. __________________________________________________________________________________________________________________________ 

Nu ti-ai refacut viata?

Mi se pune deseori intrebarea asta. Si de regula intreb la randul meu daca viata mea pare distrusa. E o expresie folosita frecvent. Si poate acum cateva zeci de ani exprima o realitate. Pe vremea cand sotii erau dependenti unul de celalat. Acum oamenii s-au obisnuit sa se descurce singuri. Desi, este de neimaginat cati oameni, mai ales femei, se complac in relatii imposibile. Poate tocmai din lipsa de incredere in propria persoana. Si mai ales din partea femeilor. Desi e un fapt dovedit, ca ele se descurca mult mai bine singure decat barbatii in aceasi situatie.

Femeile declara de regula ca asteapta marea dragoste. Si sunt foarte decise sa nu incerce altceva decat cu cel ales. Dar cum poti sti daca e cel ales daca nu incerci? Si de unde potii sti ca cel asteptat este chiar ceea ce ar trebui? Majoritatea, chiar daca nu recunosc, astepta garantii. Ca si el le va iubi si ca vor trai fericiti pana la adanci batraneti. Dar in domeniul relatiilor interumane nu exista garantii. Cine le cere este naiv. Iar cine la ofera este la fel de naiv sau doar excroc sentimental. Si-atunci? Isi doresc sa fie mintite frumos? Eu cred ca da. Si pana la urma vor gasi pe cineva care s-o si faca. Dragostea e de fapt un deziderat. Toata lumea viseaza la asta. Ma refer la dragostea reciproc impartasita. Altfel e doar pasiune, patima, uneori sfidand patologicul. Se vorbeste mult despre dragoste, mult mai mult decat se face. Si se face mult mai mult decat se simte. O relatie poate rezista fara probleme fara dragoste. Fara respect si fara incredere nu are sanse. Dar nu e asa de simplu. Increderea trebuie mai intai s-o acorzi. Asa o castigi. Ca si respectul de altfel.

Eu unul daca as intalni pe cineva cu care sa ma simt bine, nu vad nici un motiv pentru care n-as ramane mereu in preajma ei. Dar daca nu m-as mai simti la fel de bine, nici un fel de garantii, juraminte, acte nu m-ar mai tine pe loc.

Am renuntat de ceva timp sa tot caut pe cea aleasa. Nu mai am de gand sa tot astept jumatatea perfecta. Viata oricum trece pe langa noi. Am decis sa iau de la viata ce mi se ofera. Iar daca o fi sa vina si jumatatea asteptata, va fi bine venita. Dar sa nu absolutizam. Nu insemna ca accept orice. Exigentele nu au scazut, doar obiectivele sunt putin diferite. Si nici n-am de gand sa mint frumos ca sa ma pot intalni cu cineva. Daca vreti este handicapul meu. Cine va dori sa se vada cu mine, trebuie sa fie convinsa ca e posibil sa fie ultima data cand ne vedem. Trebuie sa existe un cat de cat feeling, nu poti sa-ti petreci timpul cu cineva care iti displace sau nu-ti spune nimic. Nu cred ca poti face doar sex. Poate cu o prostituata. Inca n-am incercat asta. Altfel, nu se poate sa nu te implici putin. In orice relatie, chiar si cu un dusman oamenii se implica. Lasa ceva din sufletul lor. Si nu e singurul handicap. Ma consider un varsator aproape tipic. Asa am trecut si pe profilelel mele De fapt este mai mult un avertisment Pentru ca varsatorii sunt de regula indivizi relativ detasati. Care se implica ceva mai greu. Ne place sa ne pastram libertatea de gandire. Nu suntem niciodata prinsi pe deplin intr-o relatie, chiar daca de regula suntem fideli. Fiecare se implica atat cat poate. Atat cat simte. Fiecare simte ce simte. Nu poti dicta nimanui ce si cat timp sa simta. Si nici ce sa faca. Lucrurile trebuie sa vina firesc. Daca vin.

Si cum n-am gasit inca pe nimeni in apropiere, ma multumesc si cu relatii de weekend, de vacanta, de sarbatori. Relatii la distanta si e drept, ca orice relatie la distanta, in absenta unor sentimente puternice, nu rezista prea mult.

Altfel, am o viata normala. Ma simt destul de bine singur. Sigur, mai resimt singuratatea din cand in cand. Mai ales in weekend, de sarbatori, in vacante. De fapt vacante este mult spus, nu-mi fac vacante propriu-zise daca sunt singur. Singur ma simt cel mai bine acasa.

__________________________________________________________________________________

Happy dragobete's day!

       O incercare jalnica de a fi originali... nu ne sta bine nici imitand valentins`day .. nici incercand sa reinviem si sa generalizam o traditie locala regionala uitata ani buni...

       E nevoie de cineva, ceva sa ne aminteasca ca sunt zile in care dragostea ar putea fi sarbatorita? Dragostea n-ar trebui sa fie o sarbatoare de toate zilele?

       Au sens astfel de sarabatori emulative, altul decat cel pur comercial?
       Cred ca nu e nevoie de o zi anume pentru a-ti aminti ca iubesti. Asta daca intradevar iubesti. Dar de fapt despre dragoste se vorbeste mult, mult mai mult decat se face. Si se face mult, mult mai mult decat se simte. Dragostea pare a fi doar un deziderat.

       Ne place sa vorbim, sa ne transmitem mesaje romantice, siropoase sau intelepte. Dar cand e sa trecem in plan real efectiv, avem mare grija de criteriile noastre. Care de cele mai multe ori n-au nici o legatura cu romantismul.
       Dragostea exista - dragostea parentala si uneori cea filiala, poate si altele cu nuante derivate. Si mai exista si unele pasiuni, patimi, unilaterale, de multe ori tinand de patologic.
       Probabil ca exista si dragoste adevarata. Dar e atat de rara si atat de putin vizibila. Si asa si trebuie sa fie. Cu ceea ce se face parada nu pot crede ca este intradevar dragoste.
__________________________________________________________________________________